Vreau universul nostru, langa mareee...
Nici nu stii cat am luptat cu tine. Abia asteptam un semn ca sa il transform intr-o caramida. O caramida care nu se putea numi asa doar printr-un simplu 'buna, ce faci?', trebuiau toate sa fie la fel ca atunci cand le aranjez in zid sa nu lase locuri, gauri prin care sa intre vesti mai mult sau mai putin rele. Putine dati au fost cand mi-ai oferit o caramida intreaga, mereu a trebuit sa pun ceva de la mine, sa umplu un colt cu 'lasa, poate nu are ce sa-mi zica..' dar niciodata nu am renuntat sa o construiesc. Daca am avut vreodata un vis cu noi, nu era decat sa pot sa ne contruiesc un univers, dar nu singura, ci cu ajutorul tau. Puteam sa consider o zi frumoasa daca vorbeam cu tine si in sfarsit ziceam 'am mai pus o caramida..'.Am pus multe... dar de la un moment dat, mi se parea ca in loc sa fie mai mare universul tot scadea, caramizile erau mai mici, le lipseau bucati si cel mai trist era ca acele bucati erau de 'te iubesc' si de 'mi-e dor de tine'.Incetul cu incetul universul nostru de langa mare incepe sa se piarda, sa se distruga cu sau fara voia mea. Poate ca nu trebuia sa umplu caramizile pe care mi le dadeai neterminate sau poate ca nu trebuia sa visez niciodata la un univers al nostru langa mare stiind ca marea mi-l poate fura. Nu. Tu nu ai vrut sa ajuti la contruirea noastra... credeam ca si tu vrei sa avem un univers, dar a fost un moft. De acum stiu ca daca o persoana contruieste ceva cu toata dragostea nu e de ajuns... poate dragostea celuilalt este mai puternica...
So walk away
And close the door
And let my life be as it was before
And I'll never never know
Just how I let you go
But there's nothing left to say
Just walk away...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu